În anul 2023, echipa de robotică HBFS a marcat o nouă participare la concursul organizat de Continental, una dintre cele mai mari companii ce activează în domeniul Automotive la nivel global. Concursul a presupus dezvoltarea unei mașini la scara 1:10 ce poate naviga autonom o pistă ce simulează elemente din mediul rutier real, cum ar fi semne de circulație, carosabil cu marcaje și locuri dedicate de parcare.
Soluția implemetată a folosit noțiuni de prelucrare de imagini și inteligență artificială pentru a despista aceste elemente, sisteme integrate pentru senzoristică și control de motoare și elemente de programare web pentru aplicația mobilă și comunicarea între utilizator și sistem, toate facilitate de arhitectura ROS. De-a lungul a 5 luni echipa a participat la multiple sesiuni de evaluare a conceptelor și arhitecturii utilizare, dar și a progresului funcțional, culminând cu marea finală din luna octombrie unde s-a clasat pe Locul 2.