ZebraHack3.0

Și anul acesta, conform tradiției, studenții din anul II, înscriși la cursul Tehnologii Web, au participat la ZebraHack 3.0, un hackathon educațional dedicat învățării aplicate și colaborării dintre mediul academic și sectorul public, desfășurat pe data de 13 decembrie 2025. Evenimentul a fost organizat de cadrele didactice Iulia Iacob și Daniela Hossu, cu sprijinul lui Radu Pietraru, care a coordonat cele două proiecte cu componentă hardware din cadrul acestei ediții.

Ediția din acest an a avut un caracter special, prin extinderea ariei de lucru dincolo de aplicațiile software. Pe lângă echipele formate din studenții anului II, au fost invitate două echipe speciale, care au abordat provocări din zona hardware. Una dintre acestea a prezentat un sistem inteligent de monitorizare și control al accesului vehiculelor în fondul forestier, bazat pe inteligență artificială, cu scopul combaterii exploatării ilegale a lemnului, iar cealaltă echipă a dezvoltat un sistem de evaluare a volumului de lemn transportat într-un camion, evidențiind aplicabilitatea soluțiilor tehnologice în domeniul monitorizării și controlului.

Unul dintre obiectivele principale ale ZebraHack 3.0 a fost familiarizarea studenților cu provocări reale din zona tehnologică și de politici publice. În cadrul acestei ediții, studenții au lucrat cu date furnizate prin sistemele SUMAL 2.0 și Inspectorul Pădurii, utilizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, având ca temă centrală monitorizarea și analiza transporturilor de material lemnos din România. Astfel, participanții au avut ocazia să transforme date complexe în aplicații web funcționale, orientate spre transparență, analiză și sprijin decizional.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul partenerilor din mediul instituțional și privat, care au contribuit la contextul de lucru, infrastructură și jurizare. Un rol esențial în buna desfășurare a hackathon-ului l-au avut echipa IQNOX, care au pus la dispoziție infrastructura tehnică necesară. De asemenea, evenimentul s-a desfășurat cu susținerea ASFOR și a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Cum s-a desfășurat evenimentul

Programul hackathon-ului a fost structurat astfel încât să ofere studenților o experiență completă:

  • 07.30 – 08.00 – Primire participanți
  • 08:00 – 08.30 – Festivitatea de deschidere și prezentarea celor 4 teme propuse
  • 08.30 – 16.00 – Sesiunea de codare, unde echipele au lucrat la dezvoltarea soluțiilor
  • 16.00 – 22.00 – Prezentarea proiectelor și sesiunea de feedback din partea juriului
  • 22:30 – 23:00 – Desemnarea câștigătorilor și festivitatea de închidere

Premiile și câștigătorii

După o zi intensă de codare și colaborare, echipele câștigătoare au fost premiate pentru soluțiile lor în fața juriului:

PremiulEchipa castigatoare
Locul IGit It Done
Drăgulescu Maria, Petcu Diana, Capra Petru Valentin, Draghici Robert Alexandru  
Locul II Hegemind
Bianu Bogdan, Chiculita Rares Andrei, Toderasc Octavian Gabriel, Ionita Ioana – Flavia  
Locul IIILoveLinux++
Zulchefil Hayriye – Aylin, Gorgovan Tudor, Turtoiu Eduard – Florea, Răducanu Denis – Gabriel  
MentiunexSlayder
Bălașa Ștefan – Daniel, Hamzu Vlad – Cristian, Făsui Ionuț Daniel  
Cea mai buna prezentareZafira power
Brinza Victor – Catalin, Andar Francisc – Eduard, Vladoiu Stefan – Alexandru, Brinzei Mihai Alexandru 
Premiu de ExcelentaNova
Petre Ana Mihaela, Anton Maria Alexia, Bunescu Crina Gabriela  
Premiul SpecialSistem de evaluare a volumului de lemn dintr-un camion de transport
Voiculescu Nicolae-Cristian, Neamu Ciprian-Valentin
Premiul SpecialSistem de identificare a camionului de transport utilizând IA
Martin Daniela-Nicoleta, Constantinescu Alexandru-Marius

Galerie foto

Date

13 dec. 2025
Expired!

Time

All Day
Scroll to Top