Departamentul Automatica si Informatica Industriala provine din catedra Automatica, infiintata in 1963 in cadrul facultății de Energetica, si avand ca sef pe profesor dr.ing. Corneliu Penescu, membru corespondent al Academiei. Personalitatea profesorului Penescu a impus o linie de exceptionala valoare in evolutia catedrei. Cresterea numarului de cadre didactice si infiintarea facultatii de Automatica au condus in 1966 la separarea catedrei in doua colective: Automatica I si II. In 1969, din colectivul catedrei se desprinde un grup care împreună cu alti colegi de la facultatea de Electronica vor constitui catedra de Calculatoare. Dotat cu o vasta cultura enciclopedica si cu un extraordinar simt al valorilor, prof. Penescu a atras cele mai valoroase personalitati din domeniu si a fondat scoala romaneasca de automatica, care in scurt timp si-a cucerit un prestigiu incontestabil atat pe plan national, cat si international. Mentionam din acest colectiv de pionierat câteva personalități care si-au legat viata profesionala de acest domeniu: prof. Nicolae Racoveanu, prof. Sergiu Calin, prof. Florea Simion, prof. Gabriel Ionescu, prof. Ioan Arsenie Badea, prof. Mihai Tertisco, prof. Nicolae Spranceana, prof. Dumitru Felician Lazaroiu, prof. Adrian Petrescu, prof. Stelian Popescu. Dintre pe atunci tinerii asistenti mentionam pe: Petre Dimo, Ivan Sipos, Ion Dumitrache, Ioan Lupas, Mihai Ceaparu, Vasile Gaburici, Vlad Ionescu, Mariana Necula. Multi dintre cei citati au avut contributii remarcabile in introducerea si dezvoltarea unor domenii tehnico-stiintifice, cu precadere in tara, dar in majoritatea situațiilor si cu o deplina recunoastere internationala. In acest sens mentionam pe Vlad Ionescu – membru corespondent al Academiei, care a contribuit la dezvoltarea scolii românesti de teorie matematica si structurala a sistemelor automate, deschisa de V.M. Popov prin teoria hiperstabilitatii sistemelor, cu rezultate deosebite in literatura de specialitate internationala; Gabriel Ionescu – specialist de exceptie in domeniul achizitiei si prelucrarii primare a datelor; Dumitru Felician Lazaroiu – fondator al domeniului fiabilitatii si diagnozei tehnice a sistemelor automate si autor al unor solutii in premiera mondiala pentru micromasini electrice. In 1980 conducerea catedrei Automatica I este preluata de prof. Vlad Ionescu. In 1986, din ratiuni administrative formale, cele doua catedre se reunesc sub conducerea prof. Florea Simion, un excelent organizator si un suflet deosebit, urmat fiind de profesorul Vlad Ionescu, care continua sa mentina reprezentativitatea colectivului pe plan national si international.
Din 1990 se revine la doua catedre de specialitate, catedra Automatica I capatand denumirea de Automatica si Informatica Industriala. Sef de catedra devine prof.dr.ing. Traian Ionescu, care o conduce in perioada 1990- 2008. Noua denumire a catedrei sugereaza orientarea preocuparilor didactice si de cercetare ale membrilor acesteia spre cel mai dinamic vlastar al stiintei sistemelor: informatica. In acelasi timp sunt pastrate cursurile de fundamentare teoretica ce constituie baza de formare a specialistilor in automatica si se vizeaza permanenta legare a aplicatiilor de sfera conducerii proceselor industriale, intr-o gama mereu crescanda de situatii specifice. In cadrul departamentului functioneaza incepand cu 1993 Centrul de Cercetare si Instruire in Robotica, Informatica Industriala si Ingineria Sistemelor (CIMR), condus de domnul profesor Theodor Borangiu. Din 2004 se restructureaza planurile de invatamant pe sistemul Bologna cu trei cicluri : I – invatamant de licenta de 4 ani; II – masterat de 2 ani ; III – doctorat, 3 ani. Se adauga noi programe de masterat, sub coordonarea domnilor profesori Sergiu Stelian Iliescu, Dorin Carstoiu, Dan Popescu, Theodor Borangiu si Radu Dobrescu. Intre 2008 si 2012 sef de catedra este domnul profesor Radu Dobrescu. Catedra se transforma apoi in Departamentul Automatica si Informatica Industriala, avandu-l ca director pe domnul profesor Dorin Carstoiu (2012-2020).
- 1963 – Infiintarea Catedrei Automatica in cadrul facultatii de Energetica, Institutul Politehnic Bucuresti
- 1966 – Infiintarea Facultatii de Automatica, avand 2 catedre: Automatica I si II
- 1969 – Infiintarea Catedrei de Calculatoare
- 1986 – Reunirea la o catedra unica de Automatica
- 1990 – Revenirea la 2 catedre de automatica; Automatica I devine Automatica si Informatica Industriala
- 1992 – Se adopta denumirea actuala – Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti
- 2004 – Armonizarea programelor de studii cu sistemul Bologna